Rezultatele cercetarilor stiintifice, asociate cu cele din practica agricola, evidentiaza faptul ca in agricultura intensiva, potasiul, alaturi de azot si fosfor, constituie unul dintre principalele elemente nutritive, indispensabile pentru obtinerea unor recolte superioare si de calitate.
Rezerva totala de potasiu din sol provine din rocile parentale, mineralele primare si secundare, din ingrasamintele chimice si organice aplicate si nu in ultimul rand din resturile vegetale. Accesibilitatea formelor de potasiu din sol pentru plantele de cultura, depinde de % de argila din sol, de continutul de materie organica si de PH.
Asfel, pe solurile turboase, bogate in materie organica, potasiul formeaza compusi organominerali greu accesibili plantelor, in timp ce solurile lutoase, cu un continut ridicat de argila (in special de tip vermiculit si illit) au o capacitate mai mare de retinere a potasiului in forme usor accesibile pentru plantele de cultura. De asemenea solurile acide, au un continut mai mic de potasiu in orizonturile superioare, insa este potasiu sub forme usor accesibil plantelor, in timp ce solurile alcaline, desi mai bogate in potasiu in orizontul prelucrat, au o capacitate mai mare de fixare a potasiului in combinatii greu solubile pentru plantele de cultura.
In plante potasiul se gaseste sub forma de ion monovalent liber, cu rol activator pentru peste 40 de enzime implicate in procesele de sinteza, transport, depunere si schimb de energie, care au loc in plante.
O buna aprovizionare cu potasiu a solului in forme usor accesibile plantelor, reduce consumul de apa pe unitatea de materie vegetala sintetizata. Potasiul prin rolul sau in mecanismul de functionare a celulelor care inchid stomatele, ajuta plantele sa depaseasca perioada de insolatie, reducandu-se considerabil cantitatea de apa pierduta de planta prin transpiratie. De asemenea absorbtia apei din sol si circulatia prin xilem si prin tesuturile plantei este favorizata de aprovizionarea optima cu potasiu.
Daca facem referire doar la acest ultim aspect, care priveste reducerea consumului de apa al plantelor si sporirea capacitatii de absorbtie radiculara a apei, este mai mult decat evident ca fertilizarea cu potasiu, tratata in secundar pana acum de fermieri, trebuie reconsiderata.
In practica agricola, aplicarea ingrasamintelor chimice cu potasiu, trebuie efectuata in functie de consumul specific al plantei, corelat cu continutul de argila si cu continutul de potasiu schimbabil al solului. De asemenea, la stabilirea dozei de ingrasaminte cu potasiu aplicate, trebuie tinut cont si de : catitatrea de potasiu exportata din sol de cultura anterioara, de coeficientul de utilizare a ingrasamantului si de pierderile prin levigare.
Daca facem referire spre exemplu la cultura de floarea-soarelui, pentru fiecare tona de seminte aceasta consuma din sol 60 kg azot , 32 kg fosfor si 200 kg potasiu. Asa cum putem observa consumul de potasiu este triplu fata de cel de azot si aproape de sapte ori mai mare decat cel de fosfor.
Fertilizarea de baza, radiculara, cu potasiu este efectuata in mod curent, cu ingrasaminte chimice complexe de tip NPK (cu diverse formulari) sau cu sare potasica.
Carentele de potasiu, care apar in perioada de vegetatie sunt de regula completate cu fertilizanti foliari care au in componenta potasiu pe langa alte macro si micro elemente nutritive.
Dr. Ing. Stelian Toma
Leave a Reply