Rolul de bază al agriculturii constă în furnizarea către consumatori a unor alimente sănătoase şi sigure, conservarea mediului înconjurător şi asigurarea vitalităţii zonelor rurale. Sectorul este unul vital în termenii contribuţiei sale la economia şi angajarea forţei de muncă europene, precum şi din punctul de vedere al concentrării sale pentru a face faţă noilor provocări, în special schimbărilor climatice şi conservarea biodiversităţii. Consolidarea acestei contribuţii va continua să se bazeze pe întărirea rolului cercetării agricole şi inovării.
De la începuturile sale, Politica Agricolă Comună (PAC) – prima politică comună a UE – a fost supusă unor reforme de anvergură, rămânând totuşi una dintre cele mai complexe şi semnificative politici ale Uniunii. În baza Comunicării Comisiei, Preşedinţia ungară va încuraja dezbaterile asupra principalelor orientări ale viitoarei PAC. Preşedinţia ungară va lucra neobosit pentru a ajuta Consiliul în ajungerea la un sensibil şi substanţial consens. Preşedinţia doreşte să încurajeze dezvoltarea unei politici agricole moderne menite să ofere garanţii adecvate producătorilor europeni şi a cărei valoare reală este înţeleasă de către toate componentele societăţii europene.
Indicaţiile geografice, care ajută consumatorii europeni să recunoască produsele agricole europene de înaltă calitate, trebuiau să constituie o prioritate încă de acum câţiva ani. Preşedinţia ungară va începe dezbaterile asupra pachetului de propuneri legislative privind calitatea produselor agricole, prezentat de către Comisia Europeană
În baza Tratatului de la Lisabona sunt necesare modificări tehnice şi de substanţă referitoare la patru acte legislative majore în domeniul PAC. Simplificarea s-a intensificat după controlul de sănătate al PAC din 2008. Preşedinţia ungară intenţionează să facă alte progrese în dosarele în cauză, în scopul ajungerii la un acord cel mai curând posibil.
Preşedinţia ungară va încuraja definitivarea activităţii de evaluare desfăşurată de-a lungul ultimilor patru ani prin Planul de Acţiune privind bunăstarea animalelor, care va constitui o parte esenţială a noii Strategii UE pentru Sănătatea Animalelor
Sursa-www.eu2011.hu
Leave a Reply