Arhiva categoriei «DESPRE POLITICA AGRICOLA»

Noua Politica Agricola Comuna (PAC),

luni, 12 august, 2013

De la Bruxelles, o veste buna avea sa vina pentru fermierii romani. Vor avea mai multi bani pentru a face o agricultura performanta, iar pentru acest lucru „responsabila” este noua Politica Agricola Comuna (PAC), ale carei prevederi vor intra in vigoare incepand de anul viitor.

Despre ce este vorba, de fapt? Ei bine, fermierii romani vor primi subventii mai mari, in perioada 2014-2020, in crestere cu 40% fata de nivelul actual.

Informatia a fost furnizata chiar de catre comisarul Dacian Ciolos, care a explicat ca este vorba despre un pachet de subventii gigant, menit sa ajute businessu-rile agricultorilor din blocul comunitar. Tot el spune ca: „Nu a fost usor de obtinut, dar am ajuns cu barca la mal dupa ce am depasit antagonismele politice obisnuite dintre productivisti si ecologisi, dintre liberali si interventionisti. Am reusit sa identificam si sa promovam interesul european, fara ca acesta sa aduca atingere diverselor asteptari nationale”.

Pentru fermierii romani suma la care se va ajunge pana in 2020 va fi de 196 euro/ha.

Dar pe langa maririle de subventii, liderii europeni sustin ca noua PAC va aduce schimbari profunde in esalonul agricol european, de la plati directe mai echitabile si mai verzi pana la consolidarea pozitiei agricultorilor in cadrul lantului alimentar, dar si asigurarea unei mai mari eficacitati si transparente.

Un alt element de noutate este repartizarea bugetului de subventii astfel incat sa existe garantia ca niciun stat membru nu va primi mai putin de 75% din media la nivel de Uniune in urmatorii sapte ani.

Este bine de reamintit, ca pentru noile state membre, categorie din care face parte si Romania, mecanismul SAPS – de plata unica pe suprafata – va putea fi prelungit pana in 2020. Asadar, o veste buna pentru fermieri si pentru sectorul agricol de la noi.

Sursa : www.sanatateaplantelor.ro


Camera Deputaţilor a aprobat luni prelungirea cu încă un an a taxării inverse la cereale

vineri, 31 mai, 2013

Extinderea a fost efectuată prin modificarea unei ordonanţe de completare a Codului Fiscal, deputaţii stabilind că termenul de aplicare a taxării inverse la cereale va expira la 31 mai 2014, nu la sfârşitul lunii mai a acestui an.

Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget, a arătat că oficialii Comisiei Europene (CE) au respins într-adevăr solicitarea României, dar că la reuniunea miniştrilor de Finanţe din statele membre UE (ECOFIN), la care a participat în această săptămână, a fost pregătit terenul pentru ca la următoarea reuniune, programată pentru 20 iunie, să fie introdus un „mecanism de reacţie rapidă” pentru combaterea fraudei în materie de TVA, care să permită statelor membre UE, inclusiv României, să extindă taxarea inversă, în cazuri justificate.

El a explicat că, după introducerea acestui mecanism, fiecare stat membru UE va putea folosi metoda taxării inverse în diferite sectoare, fără a abuza.

Prin introducerea taxării inverse la comerţul cu cereale între firme, taxa pe valoarea adăugată este aplicată la finalul lanţului comercial, plata taxei fiind deplasată din sarcina furnizorului în cea a beneficiarului. Ministerul Finanţelor estima că taxarea inversă la cereale şi plante tehnice va genera venituri bugetare suplimentare de 240 milioane lei în 2011 şi 410 milioane lei în 2012.

În luna octombrie a anului trecut, Guvernul a cerut la Bruxelles ca termenul de aplicare a ataxării inverse la cereale să fie prelungit cu încă doi ani, până în 2015, bazat pe faptul, conform unui document prezentat atunci de MEDIAFAX, că Bulgaria şi Ungaria au cerut la rândul lor o astfel de derogare, iar un refuz pentru România ar genera discriminări.

Aceasta urma să fie a doua derogare de la sistemul fiscal normal, după ce, în iunie 2011, Guvernul a decis să aplice taxarea inversă la cereale şi plante tehnice pentru o perioadă de doi ani. Autorităţile au explicat atunci că această măsură reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de combatere a evaziunii fiscale, prin eliminarea „firmelor fantomă” care nu plătesc taxa pe valoarea adăugată.

Comisia Europeană a respins însă cererea Guvernului, arătând că procedura nu ar trebui folosită sistematic pentru a compensa „o supraveghere inadecvată” de către autorităţi, conform unui document prezentat de MEDIAFAX în luna martie.

Comisia a arătat că derogarea obţinută anterior a fost acordată de Consiliul Uniunii Europene în circumstanţe foarte specifice, în care România s-a angajat să implementeze, pe parcursul perioadei de aplicare a derogării, o serie de reforme care urmau să facă posibilă revenirea la regimul normal de TVA pentru respectivele operaţiuni. Această abordare a fost justificată de Comisia Europeană în special prin riscul ca frauda să fie transferată în alte state membre, într-un sector a cărui importanţă economică este destul de importantă în alte ţări.

De asemenea, Comisia Europeană a precizat că, în cursul negocierilor din cadrul Consiliului Uniunii Europene privind derogarea solicitată de România, o serie de state membre şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că orice derogare de la sistemul de plată fracţionată nu poate fi mai mult decât o soluţie de ultimă instanţă şi o masură de urgenţă în cazuri dovedite de fraudă şi că trebuie să ofere garanţii în ceea ce priveşte necesitatea şi caracterul excepţional al derogării acordate, durata măsurii şi natura specifică a produselor în cauză. Comisia a transmis totodată că statele membre au arătat că mecanismul de taxare inversă implică întotdeauna un risc ca frauda să fie transferată către alte state membre şi au reamintit că procedura de taxare inversă nu ar trebui utilizată în mod sistematic pentru a compensa „supravegherea inadecvată” de către autorităţile fiscale ale unui stat membru.

„Comisia consideră, de asemenea, că tipul de bunuri în cauză -cereale şi plante tehnice -sunt de o natură care ar trebui sa facă posibil controlul prin mijloace convenţionale, fără să fie necesară implementarea mecanismului de taxare inversă. Prin urmare, în opinia Comisiei Europene, derogarea privind aplicarea taxării inverse pentru cereale şi plante tehnice a fost acordată României în circumstanţe excepţionale, pentru a da timp ţării noastre să implementeze anumite reforme în vederea combaterii fraudei. Comisia a menţionat totodată că măsura nu a fost niciodată destinată să fie o soluţie pe termen lung sau să compenseze supravegherea inadecvată a persoanelor impozabile de pe aceste pieţe extrem de valoroase, reiterând faptul că derogarea a fost justificată ca parte a unui pachet de măsuri care urmau să fie luate de România, fiind în acelaşi timp limitată la o anumită perioadă de timp”, se mai arată în document.

Aceeaşi sursă indica însă şi faptul că Guvernul mai speră ca, în pofida refuzului pentru o nouă derogare, taxarea inversă la cereale să poată fi menţinută, pe baza unei directive aflată în analiza Comisiei Europene pentru combaterea fraudei în materie de TVA şi care prevede introducerea unui mecanism de reacţie rapidă, bazat pe acordarea de competenţe Comisei Europene pentru a acorda derogări temporare, şi o propunere separată, dar complementară, de extindere a domeniului de aplicare a taxării inverse prin includerea sectoarelor care fac deja obiectul unor cereri de derogare, printre care produsele agricole.

Calculul Guvernului este că, în situaţia în care Consiliul Uniunii Europene va adopta propunerea de directivă care vizeaza includerea produselor agricole în sfera de aplicare, va fi posibilă aplicarea de către România a taxării inverse pentru livrările de cereale şi plante tehnice fără obţinerea în prealabil a unei derogări.
sursa- www.romanialibera.ro

Ieftinirea creditelor depinde de recolta agricolă din vară

marți, 7 mai, 2013

În perioada crizei, creditele de consum, de nevoi personale şi imobiliare au devenit o amintire. Pentru întreprinderile mici şi mijlocii, sectorul care asigură cele mai multe locuri de muncă, au fost patru ani de prohibiţie la împrumuturile bancare. Marile companii au fost nevoite să mulţumească cu credite mai mici, mai scumpe şi pe termen mai scurt. În schimb, statul, cel mai sigur client pe timp de pace, a devenit şi principalul beneficiar al creditării.
Prin politica de prudenţă excesivă, sistemul financiar-bancar şi-a recâştigat stabilitatea, dar nu şi-a mai îndeplinit rolul de motor al dezvoltării economice. Cu preţul amputării consumului, al restrângerii activităţii companiilor mari şi mici, al îngheţării proiectelor de investiţii generatoare de locuri de muncă, bancherii şi-au recâştigat liniştea.
Astăzi, băncile centrale din Uniunea Europeană – una dintre zonele cele mai afectate de criză – fac eforturi să determine băncile comerciale să-şi întoarcă faţa spre economia reală.
La recenta şedinţa de la Bratislava, consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene a adoptat câteva decizii îndrăzneţe, de politică monetară:
– reducerea cu 25 puncte de bază, până la 0,50%, a ratei dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare ale Eurosistemului;
– reducerea cu 50 puncte de bază, până la 1%, a ratei dobânzii la facilitatea de creditare marginală;
– menţinerea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la nivelul de 0,00%.
În schimb, consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a rămas pe linia prudentei ridicate, hotărând:
– menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,25% pe an;
– menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii în lei şi în valută ale instituţiilor de credit;
– îngustarea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităţilor permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară. Astfel, rata dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) a coborât de la 9,25% la 8,25% pe an. În schimb, rata dobânzii pentru facilitatea de depozit va fi de 2,25% pe an faţă de 1,25%.
BNR recunoaşte că: „Dinamica anuală reală a împrumuturilor acordate sectorului privat a rămas negativă, similar evoluţiilor creditului din zona euro şi din majoritatea ţărilor din regiune.”
Scăderea cu 5% a ratei dobânzii de politică monetară a BNR, de la 10,25%, cât era la 1 ianuarie 2009 (la debutul perioadei de criză economică) la 5,25% (începând cu 30 martie 2012) a încurajat prea puţin creditarea. Pentru că obiectivul său principal este reducerea inflaţiei, banca centrală a României preferă să frâneze creşterea consumului, a investiţiilor populaţiei şi agenţilor economici.
O oarecare relaxare s-a produs doar la creditarea pe termen scurt (pentru creditele de lucru). Media ROBOR pentru scadenţa de 3 luni – indicator de referinţă pentru finanţarea sectorului privat – a scăzut de la 6,04%, în decembrie 2012, la 4,57%, în aprilie 2013.
Guvernatorul Mugur Isărescu a declarat că, abia din semestrul al doilea, ar putea să aibă loc o nouă reducere a ratei dobânzii de politică monetară.
De ce abia de atunci? Cu siguranţă că BNR aşteaptă rezultatele campaniei agricole de vara şi primele estimări ale recoltelor din toamnă. Dacă preţurile agro-alimentare vor scădea, dacă inflaţia se va reduce, banca centrală va mai slăbi frâiele creditării. Rămâne de văzut dacă impulsul dat va fi suficient de mare pentru stimula băncile comerciale să susţină economia reală.
sursa :http://www.cugetliber.ro

Euralis – partenerul de incredere al fermierilor

sâmbătă, 6 aprilie, 2013

Cultura ciupercilor ” pe butuci „

sâmbătă, 16 martie, 2013

Titlul articolului este „pe bune” Merita vizionat si de ce nu si implementat.

Reţeta americană pentru prosperitatea fermierilor mici şi mijlocii

vineri, 4 ianuarie, 2013

Ceea ce face din Statele Unite singura super-putere autentică a lumii este nu doar puterea sa militară, forţa politică sau inventivitatea tehnologică ci şi capacitatea de a se hrăni nu doar pe sine ci încă o jumătate din restul umanităţii.

Nici o altă putere care a îndrăznit să intre în competiţie cu ea nu a deţinut un astfel de record, nici URSS cu vasta sa întândire, nici China. Secretul Americii constă în modul în care este abordată problema producţiei agricole de la fermele mamut, la cele mari şi mai apoi la cele mijlocii şi mici – americanii găsind soluţii pentru orice tip de fermă, indiferent de dimensiunea acesteia pentru a o face profitabilă.

Pentru fermele mici, în special, dar şi pentru cele mijlocii, una dintre soluţiile susţinerii profitabilităţii este “Local Foods” – un concept complex care include pe de o parte încurajarea preferinţei comsumatorilor spre produsele fermierilor din “vecinătate” – din jurul metropolei, din acelaşi district, din acelaşi stat – şi pe de altă parte încurajarea deţinătorilor de suprafeţe mici şi mijlocii de teren agricol de a produce pentru câştig (şi nu pentru subzistenţă) asigurând alternative la oferta marilor producători americani şi mai ales străini prezenţi pe piaţa Statelor Unite.

new-york-manhattan

Pentru America, ţara plantaţiilor mamut ale marilor trusturi agricole, pare neverosmil să existe fermieri care să obţină profit din produsele obţinute (chiar şi de pe supfrafeţe sub 1 hectar sau din efective sub zece capete) în grădina, livada, ograda, grajdul sau stupina pe care ei şi familia lor le gospodăresc. dar America nu este oare ţara tuturor posibilităţilor?

“Local Food” înseamnă să cumperi hrană produsă în vecinătate şi să produci hrană pentru vecinătate – aceasta ar fi definiţia cea mai cuprinzătoare a termenului. Definiţiile – care se referă la Local Food Systems – includ numeroase aspecte, iar specialiştii Departamentului pentru Agricultură (USDA) sau ai agenţiilor specializate de la nivel de stat, le iau în considerare pe fiecare în parte în funcţie de finalităţile fiecărui program sau fiecărei activităţi pe care o desfăşoară.

Sistemele Local Food au apărut odată cu Locavorul – un cuvânt nou al englezei americane locavore care potrivit New Oxford American Dictionary (NOAD) 2007 identifică acea persoană care încearcă să consume de preferinţă hrană produsă pe o rază de 100 de mile (cca 160 kilometri) în jurul localităţii de reşedinţă. Cele 100 de mile par oarecum arbitrar stabilite, studiile de consum arătând că locavorii adaugă sau scad zeci de mile în funcţie de percepţia lor personală a vecinătăţii. Este o problemă destul de importantă atunci când vine vorba despre susţinerea pe care guvernul federal, autorităţile de stat sau cele locale vin să îl acorde. Ca regulă densitatea populaţiei este principalul factor care determină percepţia lungimii “razei” sub sau peste 100 de mile – în regiunile unde populaţia este mai densă, cum se întâmplă pe Coasta de Est, vecinitatatea este definită în raza celor 100 de mile, uneori chiar sub, în Sud Vest, unde este mai rară, peste 100 de mile.

Una dintre metodele de cumpărare este pe bază de abonament, care începe de la câteva zeci şi poate ajunge la câteva sute de dolari pe lună, şi în schimbul căruia beneficiarul primeşte periodic acasă un “coş” de legume şi fructe.

Faptul că hrana este produsă în această rază mai mare sau mai mică care potrivit percepţiei individuale marchează vecinătatea nu este însă suficient pentru pentru locavor – pentru ca acesta să accepte un produs agricol sau alimentar ca fiind Local Food aceasta trebuie să aibă anumite calităţi care să o facă diferită de produsele similare puse la dispoziţie de marea industrie alimentară.

chicago-federal-plaza

chicago-federal-plaza

Prima calitate este prospeţimea – un produs “local” trebuie să fie garantat mai proaspăt decât un produs de acelaşi fel oferit de marea industrie alimentară: roşia să fi fost abia culeasă din grădină, laptele să fi fost abia muls. Apropierea spaţială dintre producător şi consumator capătă, deci, valoare de piaţă doar dacă ea asigură transportul produsului de la primul la cel din urmă într-un timp foarte scurt – în aceaşi zi – care să excludă orice “întârziere” în depozite sau în galantarele hypermarketurilor. Produsele Local Food au termen de valabilitate foarte scurt, locavorul neconsumând produse care au “stat”.

A doua calitate este sănătatea – un produs “local” trebuie să fie garantat mai sănătos decât un produs de acelaşi fel oferit de marea industrie alimentară: roşia “să nu se fi întâlnit” în procesul ei de cultivare cu insecticide sau îngrăşăminte chimice, vacă de la care se obţine laptele sau carnea să nu fi fost hrănită cu nutreţuri obţinute din plante modificate genetic, “ajutate” chimic sau cu produse “artificiale”. Apropierea spaţială dintre producător şi consumător, îşi pierde valoarea de piaţă, cu atât mai mult, dacă produsul alimentar sau agricol este obţinut în mod industrial. Produsele Local Food trebuie să reprezinte o alternativă faţă de cele similare ale marii industrii alimentare mai ales din perspectiva modului de obţinere, locavorul nu consumă produse care înmagazinează “cuceririle” chimiei şi petro chimiei şi cu atât mai puţin ale ingineriei genetice, pe care le consideră dăunătoare sănătăţii, el preferă hrana produsă ca în epoca de piatră.

A treia calitate este specificitatea zonală – (nu este chiar acelaşi lucru cu indicaţia regională controlată sau cu produsele regionale definite în Uniunea Europeană, este ceva mult mai intuitiv) – un produs “local” trebuie să ofere acel gust unic al locului pe care îl oferă soiurile… “locale” şi pe care produsele oferite de marea industrie alimentară nu îl vor avea niciodată: obişnuitul Golden, cultivat pe patru continente, cel mai consumat soi de mere la nivel mondial, nu poate da plăcintei cu mere a “părinţilor fondatori” gustul dat de soiul Baldwin (atestat la 1740) specific statului Massachusetts sau Junaluska (atestat la 1815) în North Carolina. Apropierea spaţială dintre producător şi consumator îşi pierde, iarăşi, valoarea de piaţă dacă produsul alimentar sau agricol nu are “specific”. Produsele Local Food trebuie să consolideze identitatea culinară a locavorului, el se consideră depersonalizat de produsele de serie largă ale marii industrii alimentare. Evident, nu se reduce totul doar la un statement anti-uniformizare,  locavorul ştie că producătorii marii industrii vor evita din raţiuni comericale soiurile locale, acestea fiind produse “altfel” de micii fermieri.

Aşa s-a creat un segment al agriculturii americane cu vânzări de 1,2 miliarde de dolari potrivit Recensământului Agricol din 2007 (2007 Census of Agriculture) – în creştere cu peste 100% în zece ani raportat la datele din 1997.

los-angeles

los-angeles

Cine sînt cei care au creat acest segment? Pe de o parte “locavorii” – un nou tip de consumator care îmbină în alegerile sale informarea cu privire la valoarea nutritivă şi riscurile pe care modelele industriale de producere a hranei le aduc sănătăţii cu o atitudinea orientată spre protecţia mediului, protejarea micilor întreprinzători în faţa marilor corporaţii, promovarea identităţii locale, etc – un consumator informat şi cu atitudine. Pe de altă parte rând micii fermieri, pe cont propriu sau prin intermediul formelor asociative (şi în acest caz sărim de la ferme mici la ferme mijlocii), care au ales să producă  “altfel” şi “altceva” decât marea industrie agricolă şi alimentară, creând o “nişă” care să fie percepută ca o alternativă la produsele alimentare “de serie”.

Cum interacţionează locavorii cu producătorii locali?

În primul rând prin intermediul pieţelor de producător – chiar şi în Statele Unite există pieţe unde micii fermieri vin şi îşi vând direct produsele – este principalul mod de interacţiune şi pentru că el permite cunoaşterea directă dintre cei doi, un aspect important valorizat de locavor – “dacă nu îl cunosc pe cel care îmi produce hrana, de unde pot eu să ştiu cum o produce?” – o astfel de interacţiune îi permite locavorului să îi elimine rapid de pe piaţa pe producătorii care trişează – cei care utilizează ierbicide, cei care vin cu produse vechi, care cultivă soiuri “de serie” etc. Potrivit datelor USDA Marketing Service în 2009 erau 5274 de pieţe de producător – de peste două ori mai multe ca în 1994, a căror înfiinţare a fost generată de dezvoltarea acestui nou segment de piaţă.

În al doilea rând cantinele din cadrul şcolilor, în care părinţii au solicitat utilizarea produselor locale, proaspete şi produse fără “chimicale” sau îmbunătăţiri genetice – “dacă eu am grijă ca acasă copilul să mânânce sănătos, nu am să las să fie “otrăvit” la şcoală”.     Potrivit datelor USDA Marketing Service, în 2009, 2095 de şcoli deţineau programe de aprovizionare a cantinelor proprii în sistem “local food” achiziţionând de la fermele mici şi mijlocii din acelaşi district sau districtele din acelaşi stat, de cinci ori mai multe ca în 2005, când erau doar 400 şi de 1000 de ori mai multe ca în 1997, când erau doar 2.

În al treilea rând vin cantinele companiilor, unde pe de o parte angajaţii solicită ca mâncarea care le este oferită să fie sănătoasă şi proaspătă, obiectând atunci când în ingrediente se regăsesc produse agricole sau alimentare ale marii industrii şi de pe de altă parte managmentul îşi asumă susţinerea producătorilor “local food” ca formă de responsabilitate corporativă şi sprijinirea comunităţilor locale.

În al patrulea rând apar chiar şi hypermarketurile care intuind noul trend oferă producătorilor locali rafturi şi spaţii pentru a-şi desface produsele. Potrivit datelor USDA Marketing Service din 2009, din cele 10 cele mai importante lanţuri de hypermarketuri la nivelul Statelor Unite, 7 aveau standuri şi programe de achiziţii dedicate producătorilor “local food” – printre acestea se număra şi numărul 1 în top, gigantul Wall mart, care realiza achiziţii de 0,4 miliarde de dolari în acest sistem, însumând acţiuni la nivelul tuturor statelor uniunii.

Există numeroase programe la nivel federal şi de stat dedicate susţinerii acestui segment al agriculturii – motivaţia este simplă şi pragmatică – sprijinând fermele mici şi mijlocii să producă “local foods” se obţine o conservare a locurilor de muncă din mediul rural şi o o creştere a veniturilor din taxe, în special pe profit şi vânzări. Nu se acordă subvenţii – ci asistenţă şi consiliere – autorităţile de stat se implică în suplinirea acelor deficienţe pe care fermele mici şi mijlocii le au în a rezista pe piaţă – activităţi de marketing, acces la informaţii, consiliere de specialitate agricolă.

Local Foods este abia la început. Evoluţiile din primii zece ani de la coagularea “mişcării” sugerează existenţa unui potenţial care încă nu a fost exploatat nici pe de parte în întregime. Urmărirea sa îndeaproape poate oferi exemple testate economic despre cum poţi face profit din fermele mici şi mijlocii. Ceea ce trebuie să avem în minte este că Locavorii pot exista peste tot unde există agricultură.

sursa – agrointel.ro

Cum te aperi de secetă, sfatul cercetătorului: agricultură conservativă, perdele forestiere, seminţe “de la noi”

joi, 27 decembrie, 2012

România are o climă aproape la fel de uscată şi de toridă pe timpul verii ca Sudul Europei, avertizează cercetătorii.

Circa 60% din suprafeţele cultivate cu grâu din ţară reprezintă soiuri produse la Fundulea, pentru că sunt mai bine adaptate climei de la noi, decât cele din import, susţine Marian Verzea, directorul INCDA Fundulea.

Schimbările climatice pot fi combătute prin măsuri cum ar fi utilizarea de soiuri rezistente la secetă şi arşiţă, folosirea eficientă a apei, dar şi crearea de perdele forestiere, spune el.

Verzea vorbeşte şi de agricultura conservativă, care presupune păstrarea resturilor vegetale la suprafaţa solului, ceea ce împiedică pierderea apei din sol. Cât despre soiuri şi hibrizi, acesta le recomandă pe cele româneşti, adaptate la condiţiile din ţară. Oricum, diferenţele de producţie între România şi statele occidentale sunt destul de mari, în unele cazuri. Nu trebuie să ne comparăm, însă, decât cu cei care au aceleaşi condiţii de climă ca la noi, spune Verzea.

“România nu poate să se compare cu Franţa sau Marea Britanie la producţia medie de grâu la hectar, ci mai degrabă cu Italia sau Spania, ţări care au condiţii climatice asemănătoare cu cele de la noi”, susţine Verzea.

În prezent, soiurile produse la Fundulea asigură sămânţa pentru 60% din cele două milioane de hectare cultivate cu grâu, potrivit directorului INCDA Fundulea.

Schimbările climatice vor avea un rol major în următoarele decenii asupra rezervelor de apă disponibile pentru agricultură, dar şi asupra productivităţii culturilor , se arată într-un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru alimentaţie şi agricultură (FAO).

Producătorii agricoli trebuie să schimbe modelele de până acum şi să semene culturile fie mai devreme, fie mai târziu, reducând astfel cantităţile de apă.

Randamentele şi productivitatea pot să fie ameliorate adoptând practici de conservare a umidităţii în sol, ceea ce presupune reducerea lucrărilor la minimum. Folosirea de plante care să aibă rădăcini mari va permite agricultorilor să exploateze mai bine umiditatea disponibilă din sol, se mai arată în raport.

De asemenea, şi sistemele agro-forestiere mixte sunt la fel de promiţătoare. Sechestrând carbonul, aceste sisteme oferă avantaje suplimentare, cum ar fi umbra care reduce temperatura solului şi evaporarea, o protecţie mai mare la vânt, dar şi o mai bună conservare a solurilor precum şi un sistem mai eficient de reţinere a apei.

FAO atrage totuşi atenţia că adoptarea unor astfel de strategii nu va fi un lucru uşor pentru micii producători din ţările în curs de dezvoltare.

sursa – agrointel.ro

Profituri mediocre în agricultură, în 2012, pe fondul secetei.

joi, 27 decembrie, 2012

Seceta din 2012 a redus veniturile agricultorilor, care au ajuns la profituri mediocre. Şi aportul agriculturii la PIB în primele nouă luni a scăzut cu o cincime faţă de 2011, susţin analiştii Coface.

Companiile care activează în agricultură prezintă o volatilitate ridicată a performanţei financiare, puternic dependentă de condiţiile meteorologice, arată un studiu realizat de Coface, liderul mondial în asigurări de credit.

Anul 2012 a prezentat provocări multiple pe fondul secetei (lunile iulie şi august ale anului curent au fost cele mai călduroase din ultimii 52 de ani). În acest context, aportul agriculturii la formarea PIB în primele nouă luni ale anului curent a scăzut cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Analiştii Coface susţin că firmele care activează în agricultură au debutat în anul 2012 cu rezerve financiare precare, fiind astfel mai expuse riscurilor din anul curent. Astfel, în ciuda performanţei comerciale foarte bune din anul 2011, profiturile nete consolidate au fost mediocre, rata acestora fiind de 4% din cifra de afaceri.

În acelaşi timp, nivelul de îndatorare a firmelor din agricultură a crescut semnificativ în ultimii ani, ajungând la 70% la sfârşitul anului 2011.

„Marcat de gradul descrescător de capitalizare, structura capitalurilor acestor firme indică un potenţial limitat de finanţare suplimentară în viitor. Astfel, performanţa acestora va depinde strict de performanţa operaţională, şi în măsura în care aceasta nu se va realiza conform aşteptărilor, de resurse suplimentare ale acţionarilor”, se arată în studiu.

Cât despre anul 2013, analiştii Coface susţin că firmele mici şi mijlocii din economiile avansate pot reprezenta cea mai afectată categorie, mai ales că lichidităţile companiilor care activează în acest sector vor fi sub presiune în funcţie de capacitatea acestora de a transmite mai departe distribuitorilor şi cumpărătorilor finali preţurile în creştere.

Nu în ultimul rând, companiile mici şi mijlocii au o capacitate redusă în gestionarea volatilităţii costurilor în comparaţie cu firmele internaţionale mari, care pot beneficia de contracte de acoperire a riscului de tip hedging şi deţin resurse suplimentare pentru îmbunătăţirea productivităţii.

Aproape jumătate dintre firme au avut dificultăţi în efectuarea plăţilor

În anul 2012, 43% dintre firmele care activează în sectorul agro-alimentar au întâmpinat dificultăţi în a-şi onora plăţile la termen, agreate cu partenerii de afaceri, acestea realizând plăţi lent sau neregulat, se mai arată în studiu.

Coface a analizat pe parcursul acestui an 11.648 de firme din Industria alimentară, Agricultură, Fabricarea Băuturilor, Comerţ cu ridicata şi amănuntul, Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie. Doar 30,73% dintre firmele analizate efectuează plăţile conform condiţiilor stabilite cu partenerii de afaceri. Astfel, nivelul de risc consolidat la nivel sectorial este de 4,34 indicând un risc de insolvenţă semnificativ.

Oportunităţi de investiţii

Prezenţa a peste 10 lanţuri de distribuitori de anvergură într-o ţară cu o populaţie de aproximativ 20 de milioane de locuitori poate duce la o consolidare între jucătorii existenţi, aşa cum a fost observat în ultimii ani în Polonia, se precizează în raport.

De asemenea, există semnale de îngrijorare privind tendinţa de supra-încălzire a industriei alimentare, pe fondul creşterii agresive a concurenţei între jucători, incertitudinii la nivel global şi a deficitului de cont curent, situat la un nivel încă ridicat comparativ cu cel înregistrat în noile state membre UE.

Având în vedere decalajul, comparativ cu standardul dezvoltării din ţările UE15, există oportunităţi importante de investiţii pe termen lung în dezvoltarea fermelor şi a capacităţii de producţie pe linia de procesare din industria alimentară.

România continuă să importe de aproape 4 ori mai multe produse alimentare (în special produse alimentare, băuturi şi tutun) decât exportă. În ultimii 3 ani, deficitul comercial al produselor alimentare prezintă o tendinţă descendentă cauzată de: scăderea cererii interne şi a ponderii produselor premium în coşul de consum (factori ce au influenţat negativ importurile), deprecierea monedei naţionale, scăderea costurilor de producţie locală (factori ce au influenţat pozitiv exporturile).

În viitorul apropiat, este probabil ca balanţa să încline în favoarea importurilor, pe fondul unei reveniri uşoare a consumului intern şi a frânării exporturilor ca urmare a îndeplinirii parţiale a standardelor de producţie europene de către producătorii locali, susţin analiştii Coface.

România în statisticile UE

România înregistrează una din cele mai întinse suprafeţe de teren agricol ca pondere din suprafaţa totală de teren a UE27, mai exact 58,78% faţă de media înregistrată în Uniune de 45%, conform datelor publicate de Eurostat la sfârşitul anului 2011. Mai mult decât atât, 40% din suprafaţa agricolă a României este dedicată cultivării cerealelor, fiind pe a treia poziţie din acest punct de vedere în UE27 (după Ungaria şi Polonia).

România ocupă locul 5 în UE27 din punctul de vedere al producţiei de cereale (exprimată în echivalent valoric mil euro), după Franţa, Germania, Italia şi Polonia. În anul 2011, România a înregistrat o producţie de cereale în valoare de 4,6 miliarde de euro, echivalentul consolidat al producţiei similare din Cehia, Austria, Grecia şi Bulgaria la un loc.

În ciuda potenţialului semnificativ, România se află pe ultimele locuri în UE din punctul de vedere al eficienţei utilizării suprafeţei agricole. Astfel, valoarea adăugata în agricultură pe fiecare muncitor angajat în cadrul sectorului (exprimat în preţuri medii ale anului 2000, în USD) în România este de 8.993 USD/ an, jumătate faţă de media UE27.

Din cauza diferenţelor de productivitate, România a înregistrat în 2011 a treia, cea mai joasă producţie de cereale la fiecare hectar arabil (2.824 kg/ ha). Nivelul tehnic de dotare existent în agricultura României este insuficient, nu este adaptat condiţiilor de producţie care sunt foarte variate (tip de sol, pantă, climă etc.) şi nu este în măsură să asigure efectuarea lucrărilor mecanice în perioadele optime prevăzute de tehnologiile de cultură. Mai mult, capitalul fizic încă se caracterizează printr-un grad ridicat de uzură, atât morală, cât şi fizic.

sursa – agrointel.ro

In 2020 – ajungem la o subvenţie de 196 euro/hectar

marți, 27 noiembrie, 2012

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a participat luni la o întâlnire cu fermierii argeşeni, care a a avut loc la institutul pomicol Mărăcineni. El le-a explicat celor prezenţi ce decizii au fost luate la Bruxelles în cadrul Consiliului European care a avut loc săptămâna trecută (22-23 noiembrie 2012).

„Era important să avem un buget cât mai mare pentru a recupera decalajele pe care le avem faţă de ceilalţi fermieri până în anul 2020. În momentul de faţă, aşa cum arată negocierile, este posibil ca în anul 2020 să ajungem la un sprijin mediu de 196 de euro pe hectar”, a precizat Daniel Constantin.

Acesta a vorbit şi despre problema asigurării contribuţiei finanţării de la bugetul stat în cadrul proiectelor sprijinite prin fonduri europene.

„A doua problemă, care implică mai mult administraţia este legată de partea de cofinanţare. Până acum cofinanţarea pe fondurile europene, pe fondurile de dezvoltare rurală, a fost de 15%, deci contribuţia de la bugetul de stat. Preşedintele Herman Van Rompuy să vină cu o propunere de 25%. Eu vă spun pentru că lucrez zi de zi cu aceste fonduri europene. Bugetul de stat nu-şi va permite foarte uşor să cofinanţeze, să facă un efort atât de mare astfel încât să atragem fonduri europene. Cu alte cuvinte, de renegocierea care se face în acest moment depinde capacitatea de absorbţie pe care o va avea România în perioada 2014-2020. Este foarte important să ne batem cu toate argumentele pe care le avem la îndemână. Ne-ar părea rău pentru că Programul de Dezvoltare Rurală în România chiar a mers. În momentul de faţă sunt aproape 4,3 miliarde de euro care sunt deja atraşi, deja rambursaţi de către Comisia Europeană”, a mai declarat ministrul agriculturii.

Potrivit preşedintelui Traian Băsescu, care a participat la Consiliul de săptămâna trecută, unul dintre obiectivele majore ale ţării noastre era creşterea finanţării europene în cadrul proiectelor de la 75%, aşa cum se stipula în propunerea iniţială a preşedintelui Rompuy, la 85%.

„Obiectivul nostru a fost să diminuăm presiunea pe bugetul de stat. Deci, în propunerea lui Herman Van Rompuy, cofinanţarea Uniunii Europene era la nivel de 75%. Pentru noi obiectivul a fost să fie 85% şi a fost obiectiv atins. În propunerea lui Van Rompuy, TVA nu era eligibil a fi plătit din bani europeni. Pentru noi, un TVA de 24% din valoarea unui contract, gândiţi-vă la autostrăzi sau la proiectele la căi ferate sau la proiectele mari de la Mediu, un 24% era o povară aproape insurmontabilă, dacă o punem şi cu 25% cofinanţare. Şi atunci, bătălia noastră a fost ca TVA-ul să fie eligibil şi plătibil din bani europeni. Această măsură obţinută şi creşterea cofinanţării Uniunii de la 75% la 85%, înseamnă o salvare de cheltuieli din bugetul de stat de 2,2 la 2,4 miliarde de euro pe an, ceea ce este extraordinar de bine pentru noi”, a declarat presei preşedintele Traian Băsescu, într-o conferinţă organizată vineri.

sursa – recolta.eu

Culturile de porumb , grau si orez , puternic afectate de schimbarile climatice.

joi, 15 noiembrie, 2012

Cercetătorii susţin că, in conformitate cu datele stiintifice dintr-un raport ONU, temperaturile aflate în continuă creștere vor afecta producția mondială de porumb, grâu și orez. Aceasta va scădea în multe dintre țările aflate în curs de dezvoltare, impunând fermierilor să le înlocuiască cu culturi mai rezistente la căldură, secetă și inundații.

Conform datelor publicate în raport, producția de grâu va scădea cu 13% în țările aflate în curs de dezvoltare, în timp recolta de orez va scădea cu 15%. Și fermierii care cultivă porumb în Africa ar putea înregistra o pierdere de până la 20%.

Miscarea pentru dezvoltare mondiala

Miscarea pentru dezvoltare mondiala

„Factorii de mediu accentuează criza alimentelor şi creşterea preţului la produse alimentare. Motivul pentru care multe ţări cultivă porumb este exportul. Astfel, multe ţări preferă să cultive culturi care se axează mai mult pe furnizarea de hrană pentru animale şi care merg spre export, decât să se concentreze asupra acelor produse care pot hrăni oamenii mai eficient. O astfel de politică este încurajată de mulţi ani pentru a atrage bani din export, bani cu care ţările exportatoare îşi hrănesc populaţia. Problema este că preţul la alimente creşte şi nu ajută pe nimeni“, a precizat Deborah Doane, directorul Mișcării pentru Dezvoltare Mondială, potrivit adevărul.ro.